A treia Lege Biologică a Naturii Array Imprimare Array

 

Sistemul ontogenetic al Programelor Biologice Speciale (PBS) referitoare la cancer şi la bolile echivalente cancerului

(PBS-ul cancerului şi PBS-ul bolilor echivalente cancerului)


Din punct de vedere embriologic, straturile germinative se împart în: endoderm, mezoderm şi ectoderm. Acestea se formează odată cu dezvoltarea embrionului şi din ele derivă toate organele. Fiecare celulă şi fiecare organ al corpului poate fi clasificat în funcţie de aceste straturi germinative. Știința Vindecării Germanice clasifică toate bolile cunoscute până în prezent în funcţie de afilierea lor la straturile germinative. Dacă împărţim diferitele tumori, inflamaţii şi ulceraţii în funcţie de evoluţia dezvoltării embrionare, respectiv de straturile germinative, devine clar faptul că “bolile” provenite dintr-un strat germinativ comun au caracteristici şi particularităţi unice.

Din punct de vedere embriologic şi filogenetic, fiecărui strat germinativ îi corespunde:  
- o parte specială a creierului
- un anumit tip de conflict
- o locaţie specială în creier
- o histologie specifică
- un anumit tip de microbi
- un sens biologic semnificativ din punct de vedere evolutiv, fiind o latură a Programului Biologic Special.



Celulele şi organele care au evoluat din stratul germinativ interior – endoderm - au releul (centrul de comandă) în trunchiul cerebral, partea cea mai veche a creierului.

Chiar şi aici, vom întâlni o localizare ordonată a “bolilor”, deoarece din partea dreaptă spre posterior a blastocistului întâlnim afecţiunile submucoaselor jumătăţii drepte a cavităţii bucale, a faringelui şi a esofagului, iar partea stângă a blastocistului corespunde - în sens invers acelor de ceasornic - afecţiunilor tractului digestiv până la nivelul colonului sigmoid, a vezicii urinare şi jumătăţii stângi a cavităţii bucale (datorită “gâtlejului arhaic”).

Din punct de vedere histologic, aici se încadrează, fără nicio excepţie, toate carcinoamele şi adenocarcinoamele. Apartenenţa la stratul germinativ determină, în faza de conflict activ, o proliferare celulară cu formare de tumori compacte de tipul adeno (de exemplu în ficat, intestine, plămâni [noduli] etc.).


Celulele şi organele care au evoluat din stratul germinativ exterior - ectoderm - au releul în cortexul cerebral (scoarţa cerebrală), cea mai tânără parte a creierului nostru. În faza de conflict activ, acestea prezintă o scădere celulară sub forma unor necroze sau ulceraţii sau o diminuare a funcţiilor organelor. De exemplu: diabet zaharat sau paralizie.


În stratul germinativ de mijloc - mezoderm, se disting două grupe: una mai veche şi una mai nouă.

Celulele şi organele dezvoltate din mezodermul vechi au releul în cerebel, dar aparţin totodată de creierul arhaic, dezvoltând astfel, în faza activă a conflictului, tumori compacte de tipul adeno. De exemplu: melanoame sau mezotelioame la sân, pericard, peritoneu etc.

Celulele şi organele formate din mezodermul nou au releul de comandă în măduva cerebrală (substanţa albă a creierului) şi dezvoltă, în faza activă a conflictului, necroze şi ulceraţii tisulare. De exemplu: osteoporoza, necroza splinei, a parenchimului renal sau a ovarelor.


Cu cât am progresat în evoluţia filogenetică, cu atât programele noastre cerebrale au devenit mai sofisticate şi mai complicate. Procesul evolutiv a dezvoltat diferite tipuri de conflict pornind de la cele mai arhaice programe, primele apărute în creier, şi trecând prin faze de creştere a complexităţii conţinutului conflictual la nivelul cerebelului şi măduvei cerebrale/substanței albe, până la conţinutul cortical experimentat actual în cortexul cerebral.

Anterior, cancerul a fost considerat ca fiind o proliferare necontrolată a celulelor. S-a presupus că celulele tumorale embolizează diverse organe, dezvoltând tumori secundare, aşa-numitele metastaze. În realitate, nu se întâmplă însă acest lucru. Metastazele sunt de fapt conflicte secundare sau terţiare, de obicei iatrogene.

În cazul în care un pacient primeşte, conform criteriilor medicinei academice, diagnosticul de cancer, acesta experimentează un şoc puternic care generează mai departe conflicte de panică ce pot da naştere unor formaţiuni canceroase noi, denumite de către medicina convenţională metastaze.


Teoria metastazelor este de fapt o ipoteză nedovedită şi neverificabilă. Până în prezent, cercetătorii nu au fost în măsură să găsească o celulă canceroasă în sângele arterial al bolnavilor de "cancer", deşi conform teoriilor medicinii academice ar fi trebuit să se poată găsi, în cazul în care acestea sunt corecte.

În medicina convenţională, se presupune că celula canceroasă (nedescoperită în sânge) îşi schimbă forma şi funcţia pe parcursul călătoriei sale în fluxul sanguin. De exemplu, celulele cancerului de colon - care au provocat în intestin o tumoră compactă conopidiformă - odată ajunse în oase, se modifică, provocând necroza ţesutului osos, ipoteză ce este absolut de necrezut şi care denotă un dogmatism medieval. Faptul că există un cancer secundar sau chiar terţiar este contestat, dar nu este evaluat în mod corect.

Pentru straturile germinative se pare că nu mai există niciun fel de interes în medicina academică. Nimeni nu a ghicit cât de importante sunt. De fapt, acesta este motivul pentru care, până în prezent, nimeni nu a putut explica procesul întregii evoluţii a cancerului.
 

În manualele viitorului, aceste aşa-numite "boli" nu vor mai fi clasificate în funcţie de tipul lor, cum se întâmplă în prezent, ci după apartenenţa la stratul germinativ, aceasta reprezentând clasificarea natural-biologică a “bolilor” sau mai bine spus a Programelor Biologice Speciale.

Toate conflictele noastre biologice pot fi clasificate din punct de vedere filogenetic. Noi ştim că fiecare tip special de comportament s-a dezvoltat şi s-a autoprogramat pe parcursul evoluţiei. De asemenea, cunoaştem faptul că nu trebuie luată în calcul numai interdependenţa dintre organe şi releele specifice din creier, deoarece conflictele biologice similare în dezvoltare (au la bază formaţiuni celulare asemănătoare din punct de vedere histologic) prezintă, în faza de refacere, întotdeauna aceeaşi microbi.